Învaţă să accesezi fondurile structurale în avantajul companiei tale ! Aplicaţii practice pe liniile de finanţare deschise: POSDRU, POSCCE şi POR!
Structural ConsultingTM Group organizează programul de formare "Manager de Proiect" acreditat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi CNFPA.
Aplicaţiile practice vor fi axate pe liniile de finanţare deschise în momentul de faţă :
Consecvenţi principiului furnizării de informaţii actuale şi relevante, în cadrul acestui curs a fost inclus şi un modul special dedicat noilor modificări asupra procedurii de achiziţii publice din fonduri structurale, conform reglementărilor aprobate de Guvern în data de 07.03.2008.
Cui se adresează?*
Cursul se adresează atât celor care activează ca manageri de proiect cât şi celor care doresc să-şi dezvolte competenţele în domeniul managementului de proiect din perspectiva realizării şi implementării de proiecte finanţate din fondurile structurale.
* Cursul este deschis tuturor persoanelor interesate, însă eliberarea certificatului de absolvire acreditat CNFPA este condiționată de absolvirea de studii superioare cu diplomă de licență.
Persoanele cu studii medii sau studii superioare în curs de desfășurare sau nefinalizate vor primi o adeverință care confirmă dobândirea competențelor și abilităților caracteristice programei de Manager de Proiect.
Când se organizează?
Perioada cursului de formare: 11 - 25 mai 2010
Unde se desfăşoară?
Sesiunea teoretică şi examenul final se vor desfăşura la Hotel Intercontinental, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 4, sector 1, Bucureşti.
Cum se face înscrierea?
Validarea înscrierii se va face după transmiterea următoarelor documente:
1. formularul ataşat completat,
2. copia ordinului de plată vizat de banca dumneavoastră
Data limită de transmitere a documentelor este 05 mai 2010 prin fax la numărul 021/311.59.11 sau prin e-mail la adresa training@fonduri-structurale.ro.
Taxa de participare este de: 1499 RON/participant. Pentru cursurile acreditate CNFPA nu se aplică TVA la taxa de înscriere conform OG 129/2000 art. 43 si L.571/2003, actualizată, art.141. lit f. (Preţul include: suportul de curs, 2 coffee break-uri/zi şi o masa de prânz/zi).
În cadrul cursului se acordă următoarele discount-uri:
Confirmarea înscrierii se va face printr-un e-mail, ce va fi transmis de către organizatori.
Coordonatele de plată:
S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG S.R.L
Sediu: Bucuresti, Şos. Iancului, nr. 33, bl. 105A, sc.A, ap. 9, camera 1, sector 2, România
CIF: RO 21210838
Banca: Transilvania Suc Piaţa Chibrit
Cont: RO14BTRL04801202E80516XX
Banca: Trezoreria sectorului 2
RO92TREZ7025069XXX010316
Prezentare curs:
Cursul este structurat în două sesiuni teoretice cu instructori şi două practice de studiu individual. Pentru obţinerea certificatului de absolvire eliberat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi CNFPA, participanţii vor susţine un examen de absolvire bazat pe un proiect individual pregătit pe parcursul perioadelor de studiu individual în baza cunoştiinţelor şi a feed-back-ului specific primit în cadrul modulelor teoretice de la cei trei lectori experimentaţi.
Programul cursurilor:
Modulele teoretice se vor desfăşura între orele 9.00 - 17.00.
Obiectivele cursului de formare:
Metoda de training: cursul este interactiv şi este focalizat pe formarea abilităţilor participanţilor în scopul creşterii capacităţii de gestionare a proiectelor.
Cursul se axează pe elaborarea unui proiect ce va fi susţinut în faţa Comisiei de Examinare, bazându-se pe aplicarea directă a conceptelor, instrumentelor şi tehnicilor învăţate în cadrul sesiunilor teoretice.
Aplicaţiile practice se bazează pe studii de caz şi simulări privind întocmirea şi gestionarea proiectelor cu finanţare din fonduri structurale şi au în vedere pregătirea proiectului de absolvire:
Lectorii
Dragoş Jaliu
Este lector la Facultatea de Administraţie Publică - SNSPA, consultant în domeniul Fondurilor Structurale, trainer şi doctor în domeniul dezvoltării regionale. Dragoş este certificat internaţional în domeniul Managementului Proiectelor, fiind membru al Project Management Institute, Folcroft, Pennsylvania, SUA. A susţinut peste 50 de sesiuni de instruire pentru adulţi în domeniul fondurilor şi procedurilor europene şi al reformei în administratie fiind trainer certificat internaţional de către InWent - Germania.
Dan Barna
Este consultant în domeniul Fondurilor Structurale, trainer si avocat. Licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, Master în Management de Proiect al Universităţii Politehnice, Dan a realizat peste 60 de sesiuni de instruire pentru sectorul public şi mediul de afaceri. Este trainer certificat internaţional de către InWent - Germania pe probleme privind modul de accesare şi managementul de proiecte finanţate prin intermediul fondurilor structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene. Timp de 7 ani Dan a fost consultant al Delegaţiei Comisiei Europene fiind direct implicat în evaluarea, monitorizarea şi implementarea a peste 400 de proiecte.
Narciza Zaharia
Este doctor în economie şi are o bogată experienţă în domeniul managementului proiectelor, fiind în decursul anilor implicată în scrierea, implementarea şi evaluarea de proiecte finanţate din fonduri europene (fonduri pre şi post aderare). Este expert în fonduri structurale şi trainer certificat internaţional de către InWent - Germania pe tema accesării şi managementului proiectelor finanţate prin instrumentele structurale ale Uniunii Europene. În această calitate, Narciza a susţinut peste 50 de sesiuni de instruire pentru reprezentanţi din administraţia publică centrală şi locală, ONG-uri şi mediul de afaceri. Ca membru Team Europe a fost implicată în peste 30 de sesiuni de informare desfăşurate în ţară pe teme variate (fonduri structurale, PAC, standardizare europeană). În prezent, Narciza este expert colaborator în diferite programe de asistenţă tehnică pentru instituţiile implicate în managementul fondurilor structurale (ACIS, MMFPS) şi trainer asociat al Structural ConsultingTM Group.
Bianca Dreossi
Bianca are peste 14 ani de experienţă ca senior trainer şi consultant. Este arhitect, dar s-a specializat în educarea adulţilor în cadrul unui program de 2 ani, având în prezent peste 3500 de participanţi instruiţi în diferite specializări ale managementului organizaţional. Bianca este la al 35-lea program de formare de formatori. Este trainer certificat internaţional de In Went - Germania şi Master în Managementul de Proiect. În prezent Bianca este trainer asociat al Structural ConsultingTM Group.
Date de contact:
Mihaela Tudor, coordonator de program, Tel: 021 317 8000, Mobil: 0725 0725 33
Dan Barna, Tel: 0722830821
E-mail: training@fonduri-structurale.ro
Descarcă Formular înscriere