Imprimă     Recomandă     Facebook     Twitter
1981 vizite
04 ian 12

Proiectul COMUNA PROMOTOR AL DEZVOLTĂRII SPIRITULUI ANTREPRENORIAL IN MEDIUL RURAL - Un nou inceput pentru oamenii cu initiativa

"2011 a fost un an interesant, plin de provocări și satisfacții și mai ales am redescoperit conceptul de «învățare pe tot parcursul vieții». De mai bine de 10 ani am mica mea afacere: ofer consultanță tehnică pentru un grup de firme străine (activitate care se desfășoară cu ajutorul internetului).
Selectarea pentru a deveni mentor formator în cadrul proiectului «Comuna, promotor al spiritului antreprenorial în mediul rural» a însemnat un nou început profesional și existențial.

În acest an, de când m-am «despărțit de capitală» pe lângă o grădină splendidă cu flori, am reușit să devin formator pentru cursurile de antreprenoriat în cadrul proiectului și să mă implic în calitate de consultant și formator și în alte proiecte. Am întâlnit oameni speciali de la care am avut de învățat: conducerea și echipa de implementare a Asociației Comunelor din România, trainerii de la Structural Consulting Group, colegii mei mentori formatori din toată țara și nu în ultimul rând participanții la cursurile de antreprenoriat. Aceştia, mulți dintre ei șomeri, au dovedit că merită să o iei de la capăt, sunt oameni cu preocupări de excepţie: pe George l-am ascultat susţinând timp de două ore un concert, iar Mihai - pe lângă o mică afacere cu plante medicinale - pictează şi sculptează icoane pe lemn şi sticlă . În plus, este şi un ghid montan cum nu am mai întâlnit până acum. Iar descrierile pot continua."

Aurelia Catrina, în vârstă de 52 de ani, este unul dintre cei 42 de mentori formatori pregătiți în cadrul proiectului „Comuna, promotor al dezvoltării spiritului antreprenorial în mediul rural", proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 POSDRU/83/5.2/S/58447 și implementat de Asociația Comunelor din România (www.acor.ro), în parteneriat cu Structural ConsultingTM Group (www.fonduri-structurale.ro).

Proiectul cu o durată de 30 de luni a debutat la 1 iulie 2010 şi are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem naţional, unitar, integrat, funcţional şi sustenabil de formare profesională continuă şi suport comunitar în antreprenoriat pentru managerii, angajaţii şi şomerii din mediul rural.

Rețeaua națională de mentori-formatori, persoane cu experiență antreprenorială, care au dobândit competențe de formatori în cadrul proiectului au demarat la jumătatea lunii mai 2011, asistați de experții formatori ai partenerului Structural ConsultingTM Group instruirea şomerilor, angajaţilor şi managerilor recrutați și selectați din mediul rural pentru dezvoltarea de competențe antreprenoriale.

După un an și jumătate de implementare, partenerii anunță rezultate intermediare importante, de impact naţional şi vizibile la nivelul comunelor din România:
• rețea națională funcțională formată din 42 de mentori formatori,
• 106 promotori de dezvoltare comunitară activi în 40 de județe,
• 7 reţele regionale pentru promovarea de oportunităţi antreprenoriale în mediul rural,
• peste 340 de persoane (șomeri, manageri și angajaţi din mediul rural) din 36 de județe instruite în domeniul antreprenoriatului, care au căpătat experiență practică în dezvoltarea de planuri de afaceri.

Oamenii capătă cunoștințe și învață cum să își dezvolte o afacere, cum să își administreze banii, care sunt sursele de finanțare la care pot apela. Mai mult decât atât, proiectul aduce plus valoare prin conexiunile pe care le creează la nivelul satelor și comunelor din România. Toată comunitatea este implicată, pentru că ne adresăm, deopotrivă, șomerilor, managerilor și angajaților. Aceștia se întâlnesc la cursuri, într-un mediu care deschide oportunități de dezvoltare și parteneriat pentru toți, interacționează și fac planuri de afaceri împreună. Autoritățile ne sprijină cu promovarea și ne sunt parteneri în dezvoltarea centrelor de informare. Acționăm în mediul rural la nivelul întregii țări și ne bucură să avem confirmarea faptului că în mediul rural există oameni cu inițiativă, dispuși să muncească și să învețe pentru a-și dezvolta o afacere proprie." a declarat dl. Emil Drăghici, preşedintele ACoR.

În anul 2012, mentorii formatori susținuți de echipa de proiect vor continua sesiunile de formare dedicate dezvoltării competențelor antreprenoriale și management de proiect. În plus, autorii a peste 20 de planuri de afaceri dezvoltate în cadrul proiectului vor beneficia de asistență și consultanță din partea experţilor din echipa de proiect pentru realizarea unor proiecte finanţabile.

Informaţii suplimentare:

Adrian Miroiu-Lamba
          Manager proiect
          adrian.ml@acor.ro

Asociaţia Comunelor din România (ACoR)
          Bulevardul G-ral. Gheorghe Magheru, nr.28-30, camerele 505-515
          Sectorul 1, Bucureşti
          Codul poştal: 010336
          Tel/Fax: 021 311 9969
          Web: www.procomune.ro / www.acor.ro

Aprilie 2019 (0)
Anterioară L M M J V S D  
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
Alege judeţul:
află toate noutăţile noastre acum
2007 - 2018. Toate drepturile rezervate.
Structural Consulting Group Structural Consulting Group
Acasă  Contact  Hartă site 
home